|
|
Atentie : Textul de mai jos este doar un preview al referatului! Pentru varianta printabila care poate sa contina imagini sau tabele apasa butonul de 'download' !!!
IARNA
V. Alecsandri
Vasile Alecsandri este o personalitate marcantă a epocii paşoptiste. Compune primele pasteluri în 1867, el fiind cel care creează această specie şi o impune în literatura română. Pastelul „Iarna” a apărut la 1 aprilie 1868 în revista „Convorbiri literare”, printre alte pasteluri dedicate acestui anotimp.
Pastelul este o poezie descriptivă, în care autorul îşi exprimă trăirile sufleteşti legate de un colţ de natură, un anotimp (V.Alecsndri-„Sfârşit de toamnă”) sau aspecte din viaţa plantelor şi a animalelor (V. Alecsandri-„Oaspeţii primăverii”).
Poezia este compusă din patru catrene cu măsura de 15-16 silabe. Ritmul este iambic.
În această operă este descris anotimpul alb. Poezia poate fi structurată pe două părţi, prima cuprinzând primele trei strofe, unde ne este prezentat un peisaj în care gerul este cumplit şi satele sunt îngropate în nămeţi. Partea a doua, care este de fapt ultima strofă, tabloul este însufleţit de apariţia soarelui şi de oprirea ninsorii.
Prima strofă conturează tabloul unei ierni cumplite, dominată de ninsoare şi ger. Elementele din planul terestru se îmbină în această strofă cu cele din planul cosmic: „din văzduh”, „plutesc în aer”, „pe ai ţării umeri dalbi”. Imaginea vizuală este subliniată prin folosirea personificărilor: „iarna cerne norii de zăpadă”(care subliniază mulţimea fulgilor de zăpadă care cad din văzduh) şi comparaţiilor: „ca un roi de fluturi albi” (care subliniază mulţimea fulgilor de zăpadă care cad din văzduh). Acestea au ca fundal culoarea albă conturată prin intermediul epitetelor: „norii de zăpadă”, „fluturi albi”, „umeri dalbi”.
Acest referat a fost vizualizat de 77 ori
|
Voturi: 
|
|