|
|
Atentie : Textul de mai jos este doar un preview al referatului! Pentru varianta printabila care poate sa contina imagini sau tabele apasa butonul de 'download' !!!
Zebrele
Zebrele sunt considerate drept cei mai vechi reprezentanţi ai genului Equus, care este la originea unor animale cu forme şi aspecte variate, percum asinii şi caii sălbatici. Evoluţia acestui
grup de mamifere erbivore, care posedă un număr impar de degete la picioare (de aici vine şi numele ordinului, Perossodactyla,din care mai fac parte rinocerii şi tapirii), este destul de bine cunoscută
datorită numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii l-au avut la dispoziţie. Pe baza lor, aceştia au putut să descifreze nu numai succesiunea în timp a animalelor, dar şi modificările mediului care au impus transformarea lor.
Strămoşii îndepărtaţi ai cailor şi ai zebrelor au trăit atăt în Eurasia, cât şi în America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuţi sub numele de Hyracotherium, în timp ce formele americane ne aparţineau genului Eohippus. Erau animale de dimensiunile unei vulpi actuale, având membrele anteriore terminate cu patru degete acoperite de copite, iar cele posterioare numai cu trei degete.
Trăiau în zone împădurite şi se hrăneau cu lăstarii tufişurilor.
În perioada Miocenă însă,acum 29.000.000 de ani, suprafeţele acoperite de păduri s-au micşorat, fiind înlocuite de stepe deschise, cu o bogată vegetaţie de graminee. Hrana abundentă a înlesnit dezvoltarea şi diversificarea Equidelor.
Formele noi care au apărut (Mesohippus, Pliohippus), pentru a scăpa mai uşor de atacul animalelor de pardă, s-au transformat treptat, au devenit mai înalte, datorită alungirii picioarelor care, în final, au rămas cu un singur deget funcţional, cel mijlociu, terminat cu o copită comoasă. Deplasându-se în viteză,ele migrau adesea la mari distanţe, în căutarea păşiunilor.
Acest referat a fost vizualizat de 435 ori
|
Voturi: 
|
|